We are here for you
(021)327.87.27

No products

Free shipping! Shipping
0,00 Lei Total

Check out

Product successfully added to your shopping cart
Quantity- +
Total
There are 0 items in your cart. There is 1 item in your cart.
Total products (tax incl.)
Total shipping (tax excl.) Free shipping!
Total (tax incl.)
Continue shopping Proceed to checkout

Split TVA - ce presupune si cui se adreseaza

Data publicare articol: 23-11-2018
Data modificare articol:05-10-2020

Split TVA - ce presupune si cui se adreseaza

Daca esti antreprenor, avocat sau contabil sigur ai auzit cate ceva despre mult controversatul subiect numit split TVA sau Ordonanta Guvernului privind plata defalcata a TVA. In jurul acestui subiect au fost mai multe dezbateri, mai mult sau mai putin pozitive.

Dupa ce a intrat in vigoare in anul 2017, proiectul initial a fost contestat de mediul de afaceri deoarece presupunea sa fie aplicat tuturor firmelor din Romania. Drept urmare, in 2018 a fost modificat, urmand ca insasi Comisia Europeana sa ceara guvernului Romaniei sa regandeasca mecanismul platii defalcate. Iata de ce split TVA intra din nou in atentia noastra si ne propunem ca prin acest articol sa lamurim cateva aspecte importante ce tin de:

Cadrul legislativ
Ce inseamna split TVA
Ce trebuie sa stii daca esti firma platitoare de TVA
Ce trebuie sa stii daca nu esti firma platitoare de TVA
Unde se deschide contul TVA
Avantajele split TVA

Cadrul legislativ

La data de 31 august 2017 a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcata a TVA, care spunea ca au obligatia sa deschida si sa utilizeze cel putin un cont de TVA persoanele impozabile si institutiile publice inregistrate in scopuri de TVA, care se afla in cel putin una dintre situațiile prevazute la ART. 2, aliniat (1).

Ce presupune si cui se adreseaza split TVA

Chiar daca la inceput lucrurile au parut extrem de complicate, pe parcursul celor aproximativ doi ani de cand ordonanta este in vigoare, situatia a devenit mai clara. Intelegem ca split TVA presupune ca, asa cum este si traducerea cuvantului „split”, „a imparti”, firmele alese prin lege trebuie sa imparta incasarile si platile provenit din tranzactii comerciale in doua. O plata trebuie sa fie efectuata pentru TVA-ul aferent achizitiei, iar cealalta plata este cea care include pretul fara TVA.

Sa presupunem ca FIRMA A, care este inclusa in mecanismul split vinde marfuri in valoare de 2000 lei + 19% TVA (380 lei) catre FIRMA B. Astfel, FIRMA B in loc sa vireze cei 2380 lei in contul obisnuit al FIRMEI A, va achita suma de 2000 lei in contul uzual, iar TVA-ul de 380 lei va fi virat in contul dedicat special TVA-ului. La randul ei, FIRMA A se va asigura ca banii sunt alocati corect si ca sunt virati catre stat.

Prin urmare, atat firma inscrisa in programul split, cat si clientii sau furnizorii unei astfel de firme sunt obligati sa faca doua tipuri de operatiuni si sa intocmeasca doua bilete la ordin: unul pentru suma ce reprezinta baza din factura, iar altul pentru TVA.

Desi proiectul initial split TVA se dorea a fi aplicat tuturor firmelor, la 1 ianuarie 2018 a fost modificat si in prezent acest mecanism este obligatoriu pentru:

  • firmele aflate in insolventa;
  • firmele cu datorii la plata TVA-ului al caror termen de scadenta a depasit 60 de zile, iar datoriile sunt in cuantum mai mare de 15000 lei (pentru firme mari), 10000 lei (pentru firme medii) si 5000 lei (pentru firme mici si PFA-uri);
  • firmele care au afaceri, relatii comerciale cu statul.

Ce trebuie sa stii daca esti firma platitoare de TVA

In cazul in care firma ta este inscrisa obligatoriu in sistemul split, primul pas pe care trebuie sa il faci este sa completezi Formularul 086, urmarind intructiunile prevazute in Ordinul Nr. 223/2018 din 26 ianuarie 2018 si sa il depui la ANAF. Astfel, firma va fi inscrisa in Registrul persoanelor care aplica plata defalcata a TVA. Acest registru este afisat pe site-ul ANAF in decurs de trei zile de la depunerea cererii. Urmatorul pas este sa comunici clientilor tai si furnizorilor contul deschis special pentru plata TVA si sa ii informezi cu privire la modalitatile de plata. In caz contrar, potrivit Ordonantei 23/2017, se aplica amenzi intre 2000 si 4000 lei. In plus, in cazul in care tranzactiile comerciale sunt efectuate gresit, risti sa primesti penalitati.

Firmele inscrise in sistemul split sunt obligate sa depuna TVA aferent sumelor incasate intr-un anumit termen. Platile eronate pot fi corectate in termen de sapte zile de la efectuarea lor. In caz contrar, se va aplica o penalitate de 0,06% pe zi din suma platita eronat, incepand cu ziua platii gresite si pana in ziua corectarii. De asemenea, daca aceste plati nu sunt efectuate corect in termen de 30 de zile, se va aplica o amenda de 10% din suma reprezentand TVA. Astfel de penalitati pot fi evitatea daca lucrezi cu o firma de contabilitate si ai sisteme de vanzare si gestiune foarte bune, care ar putea monitoriza situatia platilor zilnic.

In cazul in care te numeri printre firmele platitoare de TVA, dar nu esti obligat prin lege sa fii inscris in programul split, te poti inscrie voluntar, beneficiind de urmatoarele avantaje:

  • reducerea cu 5% a impozitului pe profit;
  • anularea penalitatilor de intarziere aferente obligatiilor fiscale principale reprezentand TVA.

Un alt aspect important pe care trebuie sa il stii este ca potrivit ultimelor prevederi, formularul 086 poate fi utilizat si pentru retragerea din sistemul de plata defalcata a TVA. Renuntarea la aplicarea mecanismului de plata defalcata a TVA poate fi facuta astfel:

  1. Firmele cu datorii: dupa minimum 6 luni de la achitarea datoriilor TVA, prin depunerea unei notificari la organul fiscal competent. Retragerea din registrul persoanelor care aplica plata defalcata a TVA se face in maximum 5 zile de la notificare.
  2. Firmele aflate in insolventa: dupa iesirea din insolventa, prin depunerea unei notificari la organul fiscal competent. Retragerea din registrul persoanelor care aplica plata defalcata a TVA se face in maximum 5 zile de la notificare.

Ce trebuie sa stii daca nu esti firma platitoare de TVA

Firmele care nu sunt platitoare de TVA vor efectua platile normal, urmand ca furnizorul inscris in split sa faca singur transferurile intre propriile conturi.

Unde se deschide contul TVA

Conform Ordonantei de Guvern, exista doua optiuni pentru deschiderea conturilor pentru TVA:

  • la unitatile si institutiile de credit ale Trezoreriei Statului;
  • la bancile comerciale, institutiile de credit.

Daca alegi sa deschizi contul la Trezoreria Statului ai avantajul ca nu platesti comisioane de administrare sau alte taxe asemanatoare.

Important de retinut este ca nu se permite eliberarea de numerar dintr-un cont TVA si nici realizarea altor operatiuni decat cele stabilite prin lege.

In cazul institutiilor de credit, conturile TVA deschise de firme se disting prin faptul ca in structura codului IBAN aferent acestora va fi integrat sirul de caractere ”TVA” si codul de tara al Romaniei ”RO”.

In ce priveste conturile TVA deschise la unitatile Trezoreriei Statului, dincolo de conditiile aplicabile si institutiilor de credit se adauga prevederile potrivit carora conturile nu sunt purtatoare de dobanda, iar costurile aferente deschiderii conturilor si comisioanele operatiunilor se suporta de la bugetul Trezoreriei.

Exista mai multe surse care crediteaza conturile de TVA, reglementate prin OG 23/2017: TVA incasat (inclusiv din avansuri), sume transferate dintr-un alt cont de TVA al titularului sau din contul curent deschis la aceeasi institutie de credit sau unitate a Trezoreriei Statului, sume incasate in urma unor corectii din procesul de plata sau ca urmare a corectarii facturilor, a ajustarii bazei de impozitare a TVA, precum si alte sume rezultate din operatiuni care impun creditarea contului. In cazul conturilor deschise la institutii de credit, contul TVA va putea fi alimentat si de dobanda aferenta sumelor aferente acestuia.

Platile care pot fi facute din contul TVA vizeaza furnizorii firmei si bugetul de stat.

De asemenea, vor putea fi transferate sume intr-un alt cont TVA al titularului sau in contul curent deschis la aceeasi institutie de credit sau unitate a Trezoreriei Statului, precum si cele rezultate in urma unor corectii din procesul de plata sau ale facturilor, precum si ca urmare a ajustarii bazei de impozitare a TVA. Alte sume reprezentand TVA achitat in numerar sunt de asemenea incluse. In cazul conturilor deschise la institutii de credit, din contul TVA se vor retrage comisioanele percepute de acestea.

Avantajele Split TVA

Avantajul le revine celor care aleg in mod voluntar sa aplice pentru programul split TVA. Asa cum am spus anterior, poti beneficia de reducerea cu 5% a impozitului pe profit/pe venituri si de anularea penalitatilor de intarziere aferente obligatiilor fiscale principale reprezentand TVA.

Latest articles

Similar articles

Recommended articles

Contact us