Cum Modifici Cotele de TVA in Sedona Retail
Data publicare articol:
Data revizuire articol:
Incepand cu 1 ianuarie 2024, au intrat in vigoare o serie de modificari ale legislatiei fiscale din Romania. Printre acestea se numara si modificarile cotelor de TVA. Pentru a-ti usura implementarea acestori schimbari, ti-am pregatit un tutorial video care iti prezinta, pas cu pas, cum sa modifici cotele de TVA in Sedona Retail, aici. Este bine de stiut ca exista doua variante de a modifica cota de TVA a articolelor.
Modificarea cotelor de TVA, varianta I
Prima varianta este cea punctuala in care intri si schimbi cota de TVA pentru fiecare produs. Acceseaza secțiunea „Nomenclatoare”, „Catalog produse”, cauta articolul si alege butonul „Schimbare pret” pentru a avea acces la datele produsului. Pentru a schimba cota de TVA e nevoie sa avem active coloana „Cota de TVA noua” si „Pret nou cu TVA”. Daca nu sunt active apasa click dreapta in cap de tabel si alege coloanele care te intereseaza. Apoi alege „Cota de TVA noua” si „Pretul nou”, apoi apasa butonul „Salveaza”.
Modificarea cotelor de TVA, varianta II
A doua varianta este schimbarea cotei de TVA pe departamente. Apasa „Adauga” din „Contabilitate istoric schimbari de pret”, apoi „Alte optiuni„ si alege „Schimba cota de TVA”. Se va deschide o noua fereastra din care poti selecta „Schimbare cota de TVA pe departament”. Stabileste noua cota de TVA, apasa butonul „Inainte” si selecteaza categoria dorita din baza de date si cum se stabileste pretul de vanzare al articolelor dupa schimbarea cotei de TVA. Dupa aceste modificari se genereaza Procesul verbal de schimbare de pret.
Modificarea TVA-ului in momentul receptiei de marfa
Apasa butonul „Adauga” pentru a face o noua Nota de receptie, alege furnizorul Sedona, completeaza seria si numarul de document si alege data documentului de intrare si data receptiei. Este bine de retinut ca programul Sedona Retail va afisa cota de TVA de la acea data. In programul de gestiune Sedona Retail totul se intampla cronologic. De accea, este important sa faci modificarea cotei de TVA sau pret inaintea documentelor de intrare sau de iesire.
Indiferent de varianta aleasa, fie ca optezi pentru modificari punctuale sau ajustarea la nivel de departament, este esential sa ramai la curent cu noile reguli fiscale. Tutorialul video iti ofera un ghid pas cu pas, astfel incat sa poti gestiona eficient aceste schimbari.