5 idei ingenioase de amenajare pentru a creste vanzarile magazinului tau
Data publicare articol:
Data revizuire articol:
De multe ori, cumparaturile nu sunt despre produsele pe care le alegem, ci despre povestea din spatele deciziei noastre de achizitie. O anumita stare, nevoia imediata a unui mic rasfat sau o amintire de moment pot fi declansatori foarte puternici pentru fiecare dintre noi, uneori chiar impotriva argumentelor rationale pentru care facem cumparaturi.
Retail-ul a facut din crearea experientei de shopping o adevarata arta. Si a facut-o prin tehnici simple, care au la baza ani de studiu al psihologiei umane si date complexe ale comportamentului nostru, cu un singur obiectiv: Cresterea vanzarilor.
Asadar, care e secretul comerciantilor de succes din toata lumea? Amenajarea strategica a magazinului, care devine, dintr-un loc functional, o sursa de entertainment.
- Apelati la toate simturile cumparatorilor.
Cel mai eficient truc folosit de retaileri este imaginea… si nu e deloc de mirare! Oamenii proceseaza imaginile de zeci de mii de ori mai repede decat cuvintele.
Asadar, creati o poveste pentru cumparatori folosind tehnici vizuale – fotografii, video, culori, semne sau simboluri. Si nu uitati de lumina, cu ajutorul careia puteti crea o ambianta placuta si, la fel de important, puteti pune in evidenta anumite produse.
Muzica este o alta componenta care defineste experienta de shopping, alaturi de miros. Ganditi-va cat de usor este sa recreati atmosfera sarbatorilor de iarna cu aroma de scortisoara si colinde!
- Planificati fiecare aspect din organizarea magazinului.
Principiul e simplu: organizati spatiul astfel incat procesul de cumparare sa fie cat mai usor. Tehnicile de realizare a infrastructurii pot varia de la organizarea raioanelor (in ce ordine sunt amplasate de la intrarea in magazin si cum este parcursa fiecare sectiune pana la iesire) pana la spatiile libere din magazin (ex. in raioanele cu produse foarte populare, pentru a permite un trafic mai intens si a evita aglomerarea).
- Folositi semnalizatoare. Si la interior si la exterior!
Sunt o modalitate simpla de a comunica eficient cu vizitatorii si sunt foarte utile pentru a evidentia o oferta sau a personaliza rafturile de produse (ganditi-va, de exemplu, cum ati putea pune in valoare un raion de produse bio).
Unele dintre cele mai des intalnite astfel de semnalizatoare sunt etichetele – acum si electronice – pe care le puteti personaliza oricum doriti. Le puteti gasi, desigur, si in magazinul online Sedona.
Nu uitati exteriorul! Va puteti folosi fie de elementele de identitate ale magazinului, fie de afise sau table de trotuar pentru a atrage atentia trecatorilor.
- Construiti un traseu prin crearea de puncte de interes.
Pentru a prelua din efortul cumparatorilor la shopping, puteti crea un traseu special care sa duca vizitatorii catre cele mai achizitionate produse din magazinul dumneavoastra. Le puteti pune in evidenta prin trucuri simple, dar de mare efect – in special atunci cand sunt neasteptate (panou informativ / mascota / un display ce ruleaza un ad etc.)
- Cel mai important: Alegeti cu grija amplasarea produselor.
Amplasarea produselor din magazin este o arta in sine, al carei scop este sa atraga atentia vizitatorilor si sa asigure motivatia de a cumpara.
Exista numeroase tehnici care s-au dovedit eficiente de-a lungul timpului (articolele de impulse buying, preferate de cumparatorii romani, sunt doar un exemplu), insa puteti lua aceste decizii si pe baza preferintelor clientilor din magazinul dumneavoastra.
De retinut! Cele mai vandute produse sunt de obicei asezate in spatele magazinului (exemple la indemana sunt laptele sau painea). Motivul? Un traseu cat mai lung in magazin creste probabilitatea ca vizitatorul sa fie atras si de alte produse si sa faca achizitii neplanificate anterior.
Urmariti tipare si planificati sau imbunatatiti strategia de amplasare a produselor pe baza datelor. Spre exemplu, sunt sanse mari ca o persoana care cumpara intr-o sambata dimineata detergent sa doreasca sa cumpere si balsam de rufe sau produse de curatenie.
Oricare ar fi trucurile pe care le veti alege pentru magazinul dumneavoastra, un lucru e sigur: Un client multumit este un client pe care va puteti baza si pe viitor! Acesta este secretul care conteaza.